Concert caritabil ”Cântec pentru îngeri”, la Muzeul de Istorie Târgovişte
Corul de copii ”Anastasis”, de la Catedrala Eroilor din Târgovişte, sub îndrumarea preotului Lucian Constantin Mileşan, va susţine, duminică, la Muzeul de Istorie Târgovişte, un concert caritabil, banii strânşi urmând să fie folosiţi pentru sprijinirea elevilor care provin din familii defavorizate.
Concertul va începe la ora 17.00. Intrarea este pe bază de donaţie, iar fondurile strânse vor fi alocate pentru sprijinirea elevilor care provin din familii defavorizate.
”Cu ocazia anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi al anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, în Patriarhia Română, la Muzeul de Istorie din Târgovişte se va desfăşura un concert organizat în scop caritabil”, se arată într-un comunicat al Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte.
Concertul este realizat cu sprijinul Patriarhiei Române, Arhiepiscopiei Târgovişte, Liceului ”Voievodul Mircea” din Târgovişte , Organizaţiei ”Salvaţi Copiii” şi al Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte.