Trasee de transport public din Târgovişte, modificate din cauza vremii

Trasee de transport public din Târgovişte, modificate din cauza vremii

Trasee de transport public din Târgovişte sunt modificate până luni, informează Asociaţia Investitorilor Transport Târgovişte (AITT) într-un comunicat remis vineri.

Modificările sunt următoarele:

–        traseul nr.9, Halta Teiş – Str Legumelor, va avea căpat de linie staţia Peco OMV Ulmi;

–        traseul nr.3, Micro XI – Cartierul Priseaca, va avea capăt de linie staţia Priseaca – şcoală;

–        traseul  nr. 18, Universitatea Valahia din Târgovişte- Campus va fi suspendat.

”Aceste modificări se datorează zonelor înzăpezite din Strada Legumelor (cartier Sârbi), zona Priseaca, care nu permit accesul mijloacelor de transport. Solicităm întelegere din partea călătorilor, comunicându-le că necesitatea modificării acestor trasee nu ni se datorează şi, totodata, îi asigurăm că facem toate eforturile posibile în vederea reluării urgente  în integralitate a  programului de transport”, se arată în comunicatul AITT.

În document se mai arată că traseele exterioare (municipiului Târgovişte, n.r.) desfăşurate în aria de competenţă a ADI Civitas Târgovişte se vor derula regulat, existand, totodata, riscul inregistrării unor întârzieri cauzate de condiţiile meteorologice şi de trafic.

Staţiile de transport public din Târgovişte sunt deszăpezite.

Deşi nu a anunţat, în ultimele zile au fost situaţii când maşinile AITT nu au venit la unele staţii din cartiere, preluând călători doar de la căi de acces principale.

error: Conţinut protejat !!