Pasagerii din trenul blocat la Nucet vor fi preluaţi de autobuze

Pasagerii din trenul blocat la Nucet vor fi preluaţi de autobuze

Cei aproximativ 80 de călători din trenul Săgeată Albastră blocat, luni dimineaţă, în zona Gării Nucet vor fi preluaţi de două autobuze şi aduşi în Târgovişte, informează Comandamentul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Dâmboviţa.

”În jurul orei 09:30 trenul nr.9101 (Săgeata albastră), care circula pe ruta Bucureşti – Târgovişte, cu circa 80 de călători, a rămas blocat în zona gării Nucet din cauza unei defecţiuni tehnice (ruperea plugului de la locomotivă). CJSU a dispus măsuri imediate pentru preluarea călătorilor cu două autobuze şi aducerea acestora în municipiul Târgovişte în condiţii de siguranţă”, se arată în comunicatul Comandamentul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj de la ISU Dâmboviţa şi un echipaj de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.

error: Conţinut protejat !!