Mai mulţi elevi din Târgovişte, înţepaţi cu un bold de doi colegi

Mai mulţi elevi din Târgovişte, înţepaţi cu un bold de doi colegi

Aproximativ 20 de elevi de la Şcoala Coresi din Târgovişte au fost înţepaţi cu un bold, miercuri, de doi colegi din acea şcoală, care au spus că au făcut acest gest în joacă, a declarat, pentru stiriDB, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, Alexandra Niculae.

Elevii înţepaţi s-au speriat, dar nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Ei au fost duşi la spital pentru a face analize de sânge.

Incidentul s-a petrecut în timpul unei pauze.

”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi cu privire la faptul că mai mulţi elevi  din cadrul unei unităţi de învăţământ din municipiul Târgovişte au fost înţepaţi cu un bold de alţi doi colegi. O echipă de cercetare s-a deplasat la faţa locului, iar din primele verificări a reieşit că în timpul unei pauze dintre orele de curs mai mulţi elevi au fost înţepaţi cu un bold de alţi doi colegi din clasa a VIII-a”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Dâmboviţa, Alexandra Niculae.

error: Conţinut protejat !!