Intrare gratuită la muzeele dâmboviţene, de Ziua Culturii Naţionale
Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgovişte oferă acces gratuit, miercuri, de Ziua Culturii Naţionale, în toate muzeele care intră în componenţa sa.
”Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie atragerea a cât mai mulţi vizitatori în sălile expoziţionale, pentru a redescoperi o parte din istoria şi cultura românilor”, se arată într-un comunicat al Complexului ”Curtea Domnească”.
Începând din anul 2011, în 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu, este celebrată Ziua Culturii Naţionale.
Astfel, în 15 ianuarie 2014, între orele 8.00 – 16.00 veţi putea vizita gratuit: Ansamblul Monumental “Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Expoziţia “Metamorfozele unui loc al memoriei” situată la fosta Unitate Militară 01417, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul “Evoluţiei omului şi tehnologiei în paleolitic”, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Pucioasa, Casa Memorială „I. L. Caragiale”, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Pietroşiţa.