Ionuţ Săvoiu (deputat PSD): E necesară reluarea transportului feroviar de călători de la Târgovişte spre Pietroşiţa şi Ploieşti

Ionuţ Săvoiu (deputat PSD): E necesară reluarea transportului feroviar de călători de la Târgovişte spre Pietroşiţa şi Ploieşti

Reluarea transportului feroviar de călători pe rutele Târgovişte – Ploieşti şi Târgovişte – Pietroşiţa este necesară, iar factorii responsabili se vor implica în acest sens pentru a obţine un răspuns favorabil de la Ministerul Transporturilor, se arată într-un comunicat de presă al deputatului PSD de Dâmboviţa, Ionuţ Săvoiu, remis luni.

Cele două rute au fost închise în vara anului trecut, din cauză că nu erau profitabile.

”Doresc sǎ subliniez importanţa majorǎ a reluării transportului feroviar de călători, cele două rute fiind intens circulate de fluxurile migratorii ale forţei de muncǎ şi sunt aflate în zone ale judeţelor Dâmboviţa şi Prahova cu o densitate mare a populaţiei. Reluarea transportului feroviar de cǎlǎtori înseamnă creşterea mobilitǎţii forţei de muncǎ pe cele douǎ axe majore ale judeţului Dâmboviţa şi refacerea legăturii pe cale feratǎ dintre cele două judeţe, care fac parte din aceeaşi regiune de dezvoltare”, se arată în comunicatul semnat de Ionuţ Săvoiu.

Deputatul social democrat adaugă că o mai mare  mobilitate a forţei de muncă pentru mai bine de 500.000 de locuitori în lungul acestor axe de transport feroviar are efecte directe asupra creşterii economice a zonei.

Parlamentarul mai spune că defalcarea şi orientarea unei pǎrţi a subvenţiei pentru transportul de cǎlǎtori pe calea feratǎ cǎtre cele douǎ rute din judeţul Dâmboviţa pot avea efecte benefice pentru stimularea mobilitǎţii locuitorilor din zonǎ, lucru ce poate aduce creşterea gradului de ocupare a forţei de muncǎ în Dâmboviţa.

”Sunt convins cǎ săptămâna acesta, factorii responsabili se vor implica şi vor obţine din partea Ministerului Transporturilor rezultatul scontat pentru reluarea circulaţiei pe cele două trasee”, mai spune deputatul Ionuţ Săvoiu.

stiriDB vă prezintă textul integral al comunicatului.

[spoiler title=”Comunicat de presă (click pentru textul integral)” style=”fancy” icon=”plus-circle”]

13 ianuarie 2014, Targoviste

 

Este necesarǎ susţinerea reluǎrii transportului feroviar de cǎlǎtori pe rutele Târgoviște – Ploiești și Târgoviște – Pietroșița

 

În urma aparițiilor din presa localǎ, precum şi a celor cunoscute deja din discuţiile purtate la nivelul Ministerului Transporturilor în cursul anului 2013 împreunǎ cu Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa Adrian  Ţuţuianu, Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice Rovana Plumb, precum şi a interpelǎrii Senatorului Leonardo Badea referitor la reluarea transportului feroviar de călători pe rutele Târgoviște – Ploiești și Târgoviște  – Pietroșița, vreau să spun că personal voi sprijini cu tot ce îmi stă în putință acest demers.

Doresc sǎ subliniez importanţa majorǎ a reluării transportului feroviar de călători, cele două rute fiind intens circulate de fluxurile migratorii ale forţei de muncǎ și sunt aflate în zone ale județelor Dâmbovița și Prahova cu o densitate mare a populației. Reluarea transportului feroviar de cǎlǎtori înseamnă creşterea mobilitǎţii forţei de muncǎ pe cele douǎ axe majore ale judeţului Dâmbovița și refacerea legăturii pe cale feratǎ dintre cele două județe, care fac parte din aceeași regiune de dezvoltare. O mai mare  mobilitate a forței de muncă pentru mai bine de 500.000 de locuitori în lungul acestor axe are efecte directe asupra creșterii economice a zonei.

De asemenea, menţionez cǎ din analizele efectuate în anul 2013 în cadrul transportului de cǎlatori pe cale feratǎ,  existǎ deja o  experienţǎ pozitivǎ privind revitalizarea unor rute în momentul în care acestea au fost încredinţate operatorilor privaţi. Spre exemplificare, pe ruta Berca – Buzǎu, numǎrul cǎlǎtoriilor lunare a crescut de la  10.000 la 50.000, iar pe ruta Titan Sud Bucureşti – Olteniţa, numǎrul de cǎlǎtorii lunare a crescut de la 1.000 la 95.000, iar viteza comercialǎ de transport a crescut de la 25 km / ora la 40 km / ora, timpul de deplasare scǎzând de la 2:30 ore la 1:30 ore.

Cred cu tǎrie cǎ defalcarea şi orientarea unei pǎrţi a subvenţiei pentru transportul de cǎlǎtori pe calea feratǎ deja crescutǎ cu cca. 40% în bugetul din anul 2014 cǎtre cele douǎ rute din judeţul Dâmbovița pot avea efecte benefice pentru stimularea mobilitǎţii locuitorilor din zonǎ, care poate duce astfel la creşterea gradului de ocupare a forţei de muncǎ în judeţul nostru şi implicit a economiei acestuia.

Sunt convins cǎ săptămâna acesta, factorii responsabili se vor implica şi vor obţine din partea Ministerului Transporturilor rezultatul scontat pentru reluarea circulației pe cele două trasee.

Deputat USL Dambovita IONUT SAVOIU

Colegiul nr. 7 Titu

[/spoiler]

error: Conţinut protejat !!