Arborarea steagului UNESCO la Universitatea Valahia din Târgoviște
În cadrul unei ceremonii cu semnificație aparte, desfășurate la începutul noului an academic, steagul UNESCO a fost arborat în campusul Universității Valahia din Târgoviște, se arată într-un comunicat al instituţiei de învăţământ superior, remis joi.
Momentul simbolic marchează responsabilitatea universității pentru promovarea valorilor UNESCO: educație de calitate, știință și cultură, patrimoniu și dezvoltare durabilă.
Prin activitatea sa, universitatea își întărește rolul de instituție ancorată în comunitate și conectată la spațiul universitar european, continuând în anul academic 2025–2026 dezvoltarea de inițiative educaționale și culturale, proiecte interdisciplinare și activități care implică activ studenții în viața comunității.
Universitatea Valahia Târgovişte