Peste 3.300 de articole pirotehnice, confiscate de poliţiştii dâmboviţeni
Patru persoane sunt cercetate pentru nerespectarea prevederilor legii privind regimul materiilor explozive, iar poliţiştii dâmboviţeni au confiscat de la acestea peste 3.300 de materiale pirotehnice, se arată într-un comunicat al Poliţiei Dâmboviţa, remis sâmbătă.
”Cu ocazia unei acţiuni desfăşurate, în data de 27 decembrie, pe linia verificării legalităţii operaţiunilor cu obiecte pirotehnice, poliţiştii au depistat pe raza municipiului Târgovişte patru persoane în timp ce deţineau ilegal în vederea comercializării 3.327 de astfel de bunuri (candele romane, petarde, rachete, mingii de foc)”, se arată în comunicatul Poliţiei Dâmboviţa.
Pe numele celor patru, poliţiştii au întocmit acte premergătoare cercetării penale.
În conformitate cu prevederile legii privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii:
a) categoria 1 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;
b) categoria 2, 3 şi 4 – articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni;
Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă.
Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Poliţia Română atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise.
În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliţi ).
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.
Mai trebuie menţionat faptul că, articolele pirotehnice din categoriile 1 şi P1 comercializate către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.