Dâmboviţa: Vizită a unei delegaţii parlamentare din Irak în judeţ
O delegaţie a Parlamentului Republicii Irak s-a aflat, marţi, în judeţul Dâmboviţa, unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai prefecturii, consiliului judeţean şi Primăriei Târgovişte, precum şi cu parlamentari de Dâmboviţa.
Delegaţia irakiană se află în vizită oficială în România, în perioada 18-21 martie 2024, şi este condusă de preşedinta Comisiei pentru politică externă, Delan Ghafour Salih.
„Este vizita de răspuns a Comisiei pentru politica externă din parlamentul irakian la vizita pe care am efectuat-o în septembrie anul trecut, atunci când am fost primit de primul ministru, ministru de externe, de conducerea parlamentului şi este o vizită de răspuns care anticipează vizita la nivel înalt din Irak în România, noi aşteptăm vizita ministrului de externe irakian şi primului ministru irakian. Delegaţia irakiană a avut un program intens, cu multe întâlniri la Bucureşti (…). Am dorit ca delegaţia irakiană să descopere şi o parte a României, în afara Bucureştiului, prin invitaţia de la Dâmboviţa. Dâmboviţa este un judeţ cu o dinamică economică, socială importantă şi oferă oportunităţi interesante pe care delegaţia irakiană le poate descoperi”, a declarat, în cadrul unei conferinţă de presă, la Târgovişte, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlăţean, senator de Dâmboviţa.
Oficialităţile locale au prezentat membrilor delegaţiei oportunităţile din judeţ.
„Am prezentat judeţul Dâmboviţa, am avut o discuţie legată de oportunităţile din judeţ privind industria de apărare, industria siderurgică din Târgovişte, turismul şi, nu în ultimul rând, oportunităţile privind agricultura din judeţ”, a spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Reprezentanţii delegaţiei irakiene au subliniat dorinţa de colaborare dintre părţile române şi irakiene.
„Considerăm că acesta este începutul unei colaborări în diverse domenii şi de lungă durată (…). Această întâlnire este deosebit de importantă pentru noi, aşteptăm şi vizita ministrului Turismului în Irak şi am ajuns la concluzia că este o dorinţă reciprocă a ambelor părţi de a continua relaţiile istorice ce au avut loc între România şi Irak”, a spus preşedinta Comisiei pentru politică externă din cadrul parlamentului irakian, Delan Ghafour Salih.
Preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlăţean, a precizat că lupta împotriva terorismului este importantă pentru Irak, dar este importantă pentru noi toţi, iar România va susţine această luptă.
„În clipa de faţă sunt trei mari operaţiuni internaţionale de susţinere a Irakului: Operation Inherent Resolve, o misiune NATO de consiliere a armatei irakiene şi aici România, de asemenea, face parte, şi o misiune a Uniunii Europene, EU Advisory Mission în Iraq, care vizează în special Ministerul de Interne şi gestiunea operaţiunilor specifice Ministerului de Interne. Guvernul României examinează în momentul de faţă posibilitatea de a deveni parte şi la misiunea Uniunii Europene. Combaterea terorismului este importantă pentru Irak, dar este importantă pentru noi toţi şi vom continua să susţinem Irak în această luptă corectă”, a afirmat Corlăţean.