Cursuri suspendate în trei unităţi de învăţământ din Târgovişte

Cursuri suspendate în trei unităţi de învăţământ din Târgovişte

Cursurile se suspendă în trei unităţi de învăţământ din Târgovişte până la vacanţa de iarnă, din cauză că şcolile respective nu sunt racordate la un sistem de încălzire, iar caloriferele electrice puse în clase nu fac faţă, a declarat, miercuri, inspectoratul şcolar general adjunct Ovidiu Băsceanu.

Unităţile de învăţământ unde s-a hotaărât suspendarea cursurilor sunt: Liceul Bălaşa Doamna, şcoala Radu cel Mare şi şcoala Matei Basarab.

”Avem trei unităţi şcolare care au decis suspendarea cursurilor în urma şedinţelor consiliilor profesorale şi ale consiliilor de administraţie din unităţile şcolare respective. Este vorba de Liceul Bălaşa Doamna unde s-au suspendat orele la ciclul primar, adică la clasele I-IV, şcoala nr 10 Radu cel Mare, şi ciclul primar şi cel gimnazial, şi şcoala 13 Matei Basarab, unde s-au suspendat orele la ciclul primar”, a precizat inspectorul şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa, Ovidiu Băsceanu.

Orele de curs vor fi recuperate, în lunile ianuarie şi februarie ale anului viitor, când se preconizează că vor fi montate centrale termice în şcolile fără căldură din Târgovişte. În fiecare zi programul şcolar va fi prelungit cu câte o oră, până la recuperarea orelor.

”Motivele suspendării cursurilor au fost că acele calorifere electrice pe care le-am repartizat, câte două pe clasă, nu fac faţă, nu se ajunge la un minim de 17-18 grade celsius. Un alt motiv este că siguranţele de la tabloul electric nu fac faţă unor sarcini suplimentare pentru că instalaţiile electrice sunt vechi, în momentul în care sunt introduse mai multe calorifere siguranţele sar şi este riscul să se strice de tot instalaţia electrică”, a mai spus inspectorul şcolar general adjunct Ovidiu Băsceanu.

În Târgovişte sunt 17 unităţi şcolare fără căldură. Pentru aceste şcoli au fost cumpărate 300 de calorifere electrice, 200 luate printr-o decizie a Consiliului Local Târgovişte şi alte 100 cumpărate după ce Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean au primit un sprijin financiar din partea unei firme din judeţ.

Elevi de la şcoli din Târgovişte fără căldură au protestat, săptămâna trecută, în faţa Primăriei Târgovişte şi Prefectura Dâmboviţa, nemulţumiţi că învaţă în frig.

Situaţia este generată de intrarea Termica Târgovişte în insolvenţă, în luna mai. Astfel, toţi abonaţii la sistemul centralizat de încălzire din municipiu au rămas de atunci fără apă caldă şi căldură. Consilierii locali au iniţiat în luna iunie un proiect de hotărâre de montare de centrale termice în şcoli, blocuri ANL şi sociale, precum şi în unele instituţii publice. În lunile septembrie şi octombrie au fost aprobaţi indicatorii tehnico economici, iar montarea centralelor are termen cel târziu sfârşitul lunii ianuarie.

error: Conţinut protejat !!