Carmen Holban, deputata PSD: Păstrarea tradiţiilor la Cândeşti şi Vulcana Pandele
Festivalul Plăcintelor din Cândești și Festivalul Dovleacului din Vulcana Pandele ne arată că tradiţiile trebuie continuate pentru unitatea comunităţilor locale, transmite deputata PSD de Dâmboviţa, Carmen Holban.
„Am avut plăcerea să particip la Festivalul Plăcintelor din Cândești și la Festivalul Dovleacului din Vulcana Pandele, două evenimente care ne arată cât de unite sunt comunitățile noastre și cât de important este să prețuiești și să poți transmite mai departe chiar și o rețetă de plăcintă cu mere sau dovleac. Totodată, astăzi, de Sfânta Parascheva, am sărbătorit și zilele comunelor Valea Lungă și Slobozia Moară. În plus, la Valea Lungă, am inaugurat și noul centru medical al comunei construit de administrația locală cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Le urăm „La Mulți Ani” locuitorilor comunelor Valea Lungă și Slobozia Moară, iar celor care nu au gustat până acum din plăcintele coapte de gospodinele din Cândești și Vulcana Pandele le spun că, anul viitor, trebuie neapărat să participe la cele două festivaluri”, a spus Carmen Holban.