Dâmboviţa: Trei bărbaţi arestaţi după ce au provocat un scandal într-un magazin
Un bărbat a fost arestat preventiv şi alţi doi arestaţi la domiciliu, după ce au provocat un scandal la magazinul din comuna dâmboviţeană Ulieşti, informează, miercuri, IPJ Dâmboviţa.
„Din investigaţiile efectuate a reieşit că, la data de 14 octombrie a.c., bănuiţii, în timp ce s-ar fi aflat la un magazin din comuna Ulieşti, ar fi exercitat acte de violenţă fizică asupra unui bărbat de 33 de ani, pe care l-ar fi agresat fizic şi l-ar fi lovit cu un obiect din lemn. De asemenea, prin faptele acestora, bărbaţii ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Conform Poliţiei, cei trei au vârste între 16 ani şi 43 de ani şi sunt cercetaţi pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Cei trei au fost reţinuţi marţi, iar în cursul zilei de miercuri pe numele lor au fost dispuse măsuri preventive.