Dâmboviţa: Locuinţe sociale, inaugurate la Potlogi
Primăria Potlogi a dat în folosinţă, vineri, 21 de locuinţe sociale. Au fost înmânate cheile de la primele 10 locuinţe sociale, mulţi dintre beneficiari fiind mame singure cu copii în întreţinere.
„Am participat la darea în folosință a locuințelor sociale pe care administrația locală, cu ajutorul fondurilor guvernamentale, le-a ridicat pentru mai mulți locuitori ai comunei. Comunitățile locale se vor dezvolta în adevăratul sens al cuvântului doar dacă au grijă de toți locuitorii lor, mai ales când ne referim la cei cu o situație materială mai puțin bună. Felicit echipa de la primăria Potlogi pentru implementarea acestui proiect”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Darea în folosinţă a acestor locuinţe sociale reprezintă un real ajutor pentru familiile fără posibilităţi, a declarat, deputata PSD de Dâmboviţa, Carmen Holban.
„Mai multe familii din Potlogi locuiesc în casă nouă! Primăria comunei, datorită unor fonduri guvernamentale, a dat în folosință mai multe locuințe sociale construite prin ANL. Investiția este de un real ajutor pentru familiile fără posibilități, sprijinul acordat de primărie și de Agenția Națională pentru Locuințe având, în același timp, rolul de a asigura un trai decent nu doar pentru adulții beneficiari, dar și pentru copiii acestora. Felicit primăria Potlogi pentru implicarea în derularea și finalizarea cu succes a acestui proiect!”, a spus deputata Carmen Holban.