Dâmboviţa: Arest preventiv pentru tânărul care a agresat sexual un bărbat cu afecţiuni psihice

Dâmboviţa: Arest preventiv pentru tânărul care a agresat sexual un bărbat cu afecţiuni psihice

Tânărul din Dâmboviţa care a agresat sexual un bărbat cu afecţiuni psihice a fost arestat preventiv, iar cei doi prieteni ai săi care au asistat la faptă, au filmat şi au postat filmuleţul pe o reţea de socializare au fost reţinuţi pentru 24 de ore, informează, miercuri, IPJ Dâmboviţa.

„În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Petreşti, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti, faţă de un bărbat de 22 de ani, reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de viol, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Totodată, cercetările efectuate au fost continuate, iar faţă de alte două persoane, de 18 şi 16 ani, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. Cei în cauză sunt bănuiţi de complicitate la infracţiunea de viol, urmând să fie prezentaţi magistraţilor pentru dispunerea unei măsuri preventive”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Tânărul de 22 de ani care a comis fapta este din acelaşi sat cu victima, din localitatea dâmboviţeană Petreşti.

„La data de 14 aprilie a.c., în timp ce se afla pe raza localităţii Petreşti, bănuitul ar fi profitat de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa şi ar fi întreţinut raporturi sexuale cu aceasta”, a anunţat IPJ Dâmboviţa.

Victima, cunoscută ca având afecţiuni psihice, are 39 de ani.

error: Conţinut protejat !!