Cristian Stan, reales în unanimitate preşedinte al PSD Târgovişte

Cristian Stan, reales în unanimitate preşedinte al PSD Târgovişte

Primarul Târgoviştei, Cristian Stan, a fost reales cu unanimitate de voturi preşedinte al organizaţiei PSD Târgovişte.

„În primul rând, un uriaș mulțumesc pentru colegii mei. Am spus  de atâtea ori, declar și aici, cu mândrie: vă respect și vă sunt recunoscător pentru faptul că formăm o echipă atât de bine legată, atât de puternică, atât de frumoasă. E meritul vostru. Am fost reales președinte al PSD Târgoviște, organizație-etalon în județul Dâmbovița, motor electoral al partidului. Munca imensă a membrilor PSD Târgoviște a făcut să avem rezultate formidabile în alegeri, scoruri la care, odată (demult), nici nu visam. De aici și configurația administrativă actuală, una confortabilă, care a făcut posibilă transformarea în bine a municipiului-reședință în ultimii ani.

Căci despre asta e vorba, onest. Munca politică ne-a dus în poziții decizionale la nivel de administrație, iar munca din acele poziții ne-a adus rezultate politice foarte bune. Și tot așa, din nou și din nou și din nou. O bună recrutare a echipei politice, seriozitatea și buna credință față de ce le-am promis oamenilor au fost mereu atuurile noastre. Aici, la PSD Târgoviște; aici, la PSD Dâmbovița”, a transmis Cristian Stan, după alegeri.

Acesta a subliniat unitatea echipei social democrate.