Târgovişte: Daruri pentru copiii internaţi la pediatrie
Carmen Holban, preşedinta OFSD Dâmboviţa, şi Luciana Cristea, preşedinta OFSD Târgovişte, au oferit cadouri, în perioada sărbătorilor de iarnă, copiilor internaţi la secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean Târgovişte.
„În această după-amiază, am reușit să aducem zâmbetul pe fețele copiilor internați în Secția de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgoviște. Alături de doamna vicepreședinte a Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, am dat o mână de ajutor doamnelor Radu Ioana Antoaneta, director medical, și Rodica Nicolae, director îngrijiri medicale în cadrul SJUT, care au avut grijă ca micuții să primească darurile care le-au înveselit ziua. Mă bucur că am reușit să-i facem să uite, chiar și pentru câteva ore, de aceste momente delicate, dar sunt convinsă că vor trece foarte repede și cu bine peste această perioadă. Le urăm tutror însănătoşire grabnică! Mai mult ca sigur, Moş Crăciun îi va găsi acasă alături de întreaga familie”, spune deputatul PSD Carmen Holban.