Dâmboviţa: Două turnuri de răcire de la fosta termocentrală Doiceşti vor fi detonate
Două turnuri de răcire ale fostei termocentrale de la Doiceşti vor fi detonate, joi, la ora 14.00, iar circulaţia în zonă, pe DN 71 Târgovişte-Sinaia va fi oprită pe ambele sensuri de mers, anunţă Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
„Pe DN 71 Târgovişte – Sinaia, localitatea Doiceşti, judeţul Dâmboviţa, traficul rutier va fi oprit, începând cu ora 14.00, pe ambele sensuri de mers, pentru a permite detonarea, prin implozie, în siguranţă a două turnuri de răcirea a apei, de la termocentrala Doiceşti”, precizează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
La finalul lunii mai 2022, Nuclearelectrica, compania americană NuScale şi E-Infra au semnat un memorandum de înţelegere pentru dezvoltarea primului reactor modular mic (SMR) din România pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa, deţinut de Nova Power & Gas, E-Infra Holding.