Ciolacu: Codul fiscal e ca în Evul Mediu, când Papa emitea bule
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a afirmat luni că nu se mai poate continua cu actualul Cod fiscal, „care funcţionează ca în Evul Mediu”, prin „bule papale”, şi a adăugat că s-a săturat ‘să apară tot felul de tiriflici care îşi dau cu părerea, după ce au distrus România, cât de bună e cota unică”.
„Am provocat o discuţie în interiorul coaliţiei, dar şi în spaţiul public în ceea ce priveşte Codul fiscal, fiindcă în acest moment este o diferenţă imensă între impozitarea muncii – cu aproape 45% – şi impozitarea capitalului. (…) Avem un Cod fiscal cu excepţii de 64 de miliarde de lei – nu se mai poate continua, nu o spune doar Marcel Ciolacu, o spun toţi finanţiştii. Mai mult, toţi auditorii externi, care nu putem spune că sunt social-democraţi. De la aceste principii am pornit aceste discuţii corecte, loiale, necesare, de a veni cu ceva predictibil pentru primele 6 luni, pe urmă un an de zile, dar şi cu nişte cerinţe la statul român – de exemplu, ANAF, în maxim două săptămâni, să declanşeze procedura de digitalizare, astfel încât în perioadele următoare să putem veni şi să avem o discuţie deschisă cu toţi partenerii sociali şi în coaliţie în ceea ce priveşte impozitarea progresivă. Aceasta a fost baza de la care am plecat – să avem discuţiile în ceea ce priveşte Codul fiscal, care arată precum eram în Evul Mediu, când Papa emitea anumite bule unor oameni, în urma unor privilegii”, a declarat Ciolacu la sediul PSD.
El a susţinut că îşi doreşte o societate normală, justă, în care efortul este unul comun.
„M-am săturat. S-au „rezolvat” pensiile speciale în 30 de zile, eu n-am pensie specială. Cred că în zona de pensii speciale – ne-a zis şi CCR-ul – trebuie venit cu o impozitare progresivă în funcţie de venit şi să închidem acest subiect în România. M-am săturat la fiecare discuţie aşezată să apară tot felul de tiriflici care vin şi îşi dau cu părerea, după ce au distrus România, şi să spună ce se întâmplă şi cum creionează ei „viitorul luminos” şi cât de bună este cota unică, care nu mai există în România – e o mutaţie cu o excepţie”, a adăugat liderul PSD.
Potrivit acestuia, „sunt excepţii peste excepţii”, între acestea fiind jocuri şi companii impozitate cu 1% sau „dacă soarele răsare din Sud nu din Nord, ai 5%”.
„PSD-ul este partener la aceste discuţii. Nu dorim să facem aceste lucruri, le urăm succes, să vină cu variantele cele mai bune pentru România, dar eu nu pot să nu observ că toate ţările economic dezvoltate nu au excepţii şi au un sistem de impozitare progresiv. (…) Sunt anumite companii prestigioase, legale, corecte, dar printr-o conjunctură cum este pandemia au avut nişte venituri excepţionale. Nu ar fi avut acele cifre de afaceri dacă n-ar fi fost pandemia sau n-ar fi fost această criză din energie sau din carburanţi, ele bazate pe un preş speculativ din punctul meu de vedere. Şi aşteptăm de la ministrul Energiei toate aceste explicaţii. (…) Statul a cheltuit imens ca să combată pandemia, câteodată eficient, câteodată ineficient, este normal ca şi noi să solicităm pe o perioadă limitată de timp un efort din partea acestor companii – nu este nimic incorect, nici injust, dimpotrivă, este un element corect în orice stat”, a explicat preşedintele Camerei.
Întrebat dacă afirmaţiile sale sunt pentru partenerii liberali, Ciolacu a spus: „Nu, eu am vrut să fiu foarte bine înţeles ce doresc eu şi PSD”.
„Eu vreau în continuare să ne aşezăm la masă, să luăm deciziile cele mai corecte, pe baza cifrelor, să intervenim unde sunt speculaţii, cum este acum zona de carburanţi. Este evident că trebuie venită cu o plafonare clară a preţului în limite şi să aibă toate companiile o marjă de profit. Dar nu se poate să rămânem şi să avem reacţie – cum are Consiliul Concurenţei – după 5 ani sau 3 ani de zile. Ori suntem nişte oameni responsabili politic, şi ne-am implicat în acest act de guvernare ca să facem viaţa oamenilor mai bună şi să intervenim într-un moment de criză, ori nu putem construi nimic şi cu asta basta!”, a subliniat liderul PSD.
În context, el i-a invitat pe toţi partenerii de coaliţie la discuţii.
„Invit pe toţi partenerii – nu sunt numai PSD şi PNL în această coaliţie, este şi UDMR-ul, sunt şi minorităţile -, să ne aşezăm la masă cu specialiştii, cu ministrul Finanţelor, este timp, stăm o săptămână dacă este nevoie 12 ore pe zi şi închidem şi ieşim cu ceva – ce facem pe termen scurt, ce facem pe termen mediu şi cum va arăta România în viitor. Eu nu sunt pompier de serviciu. Am fost „pompier” după două guvernări de dreapta dezastruoase. Eu vreau o coaliţie responsabilă şi aşezată. Domnul ministru al Finanţelor are deja o propunere pe care să o facem în coaliţie. (…) Sunt ferm convins că nu vorbim de ruperea coaliţiei, că trebuie să fim mai atenţi la anumite declaraţii şi să ne aşezăm la masă şi să venim cu cele mai bune soluţii”, a mai afirmat Ciolacu.