Dâmboviţa: Ludovic Orban prezent la lansarea organizaţiei judeţene a partidului Forţa Dreptei

Dâmboviţa: Ludovic Orban prezent la lansarea organizaţiei judeţene a partidului Forţa Dreptei

Ludovic Orban a fost prezent, joi, în Dâmboviţa, la lansarea organizaţiei judeţene a partidului Forţa Dreptei, condus pe plan local de un grup de iniţiativă al cărui preşedinte este deputatul Gabriel Plăiaşu.

„Organizaţia este condusă de un grup de iniţiativă format din 13 membri, eu sunt preşedintele acestui grup de iniţiativă. Suntem la început de drum, ştim foarte bine ce responsabilitate apasă pe umerii noştri”, a declarat Gabriel Plăiaşu.

Orban s-a întâlnit cu membrii grupului de iniţiativă de la Dâmboviţa şi a susţinut o conferinţă de presă.

„Sunt foarte apropiat de judeţul Dâmboviţa, vin cu mare plăcere la un eveniment pe care îl consider important, şi anume lansarea formaţiunii noastre politice, Forţa Dreptei, în judeţul Dâmboviţa. Am pornit pe acest drum, pentru că astăzi în România nu mai există nicio formaţiune politică de centru dreapta care să reprezinte clasa de mijloc, electoratul dinamic, oamenii care muncesc, oamenii care au muncit şi care trăiesc dintr-o pensie câştigată ca rezultat al muncii depuse o viaţă. Am pornit această construcţie pentru că am avut credinţa că aceşti oameni au nevoie de un reprezetant politic şi România nu poate fi lăsată captivă în tentaculele unei caracatiţe care s-a constituit printr-o alianţă contranaturii între PSD şi ceea ce a fost PNL”, a afirmat preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban.

error: Conţinut protejat !!