Dâmboviţa: Accident pe DN71 la Ilfoveni, o persoană rănită

Dâmboviţa: Accident pe DN71 la Ilfoveni, o persoană rănită

Un bărbat de 61 de ani a fost rănit, miercuri, într-un accident, pe DN 71 Bucureşti-Târgovişte, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare care să îl scoată din maşina implicată în incident, informează ISU Dâmboviţa.

„Se intervine un cazul unui accident rutier pe DN 71 în localitatea Ilfoveni. Din primele informaţii, sunt implicate două autovehicule şi o persoana este încarcerată, conştientă, într-un autovehicul”, precizează ISU Dâmboviţa.

La faţa locului se acţionează cu o autospecială de stingere, una de descarcerare şi un echipaj SMURD.

„Victima, un bărbat de 61 de ani, a fost extrasa în siguranţă şi a fost preluată pentru îngrijiri medicale de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa sosit la locul accidentului. Pompierii au asigurat şi măsurile de prevenire a incendiilor”, mai informează ISU Dâmboviţa.