Târgovişte: Parcul Mitropoliei, redeschis pe 8 septembrie 2021, după reabilitare
Parcul Mitropoliei a fost redeschis, miercuri, de Ziua Municipiului Târgoviște, după lucrări ample de renovare, inclusiv a ruinelor. Lucrările s-au făcut cu bani de la bugetul locel.
„Este o investiţie prin care s-au schimbat integral pavimentele. De asemenea s-au schimbat băncile, s-a gazonat, s-a schimbat locul de joacă, s-a refăcut iluminatul public, adică au fost refăcute toate acele lucruri de natură să facă din Parcul Mitropoliei un parc nou şi modern. Singurele lucrări pe care le avem de finalizat vizează o parte a ruinelor, pentru că deja Paraclisul este finalizat, pentru că există un singur producător de cărămidă de restaurare în România şi nu am reuşit să obţinem materialul mai devreme, dar deschiderea parcului s-a putut face pentru că partea aceea în care încă se lucrează este o zonă izolată. Mă bucur că reuşim iată să redăm centrului municipiului Târgovişte din nou strălucirea de altădată în contextul în care în ultimii ani au fost investiţii serioase pe această zonă”, a spus primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
Recent finalizate sunt lucrările de la Piaţa Mihai Viteazul şi Piaţa Revoluţiei, din centrul municipiul Târgovişte.