Dâmboviţa: Bărbat prins de Poliţie, după ce a postat pe facebook ameninţări cu arme de foc

Dâmboviţa: Bărbat prins de Poliţie, după ce a postat pe facebook ameninţări cu arme de foc

Un bărbat din Târgovişte care a postat pe facebook ameninţări la adresa şefului IPJ Dâmboviţa, s-a filmat consumând droguri şi ţinând arme în mână, a fost prins, luni, de poliţişti şi este cercetat pentru ultraj, deţinere de droguri şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

„La data de 31 iulie a.c., ca urmare a unei postări publicate pe o reţea de socializare, de către un bărbat de 40 de ani, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, deţinerea de droguri pentru consum propriu fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, precizează, luni, IPJ Dâmboviţa.

Bărbatul fusese implicat cu o zi înainte într-o tamponare cu maşina şi a fost depistat pozitiv pentru consum de droguri.

„Precizăm ca persoana în cauză, în cursul serii de 30 iulie a.c., a fost implicată intr-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală unde i-au fost prelevate probe de sânge şi urina, iar din rezultatele preliminare, testul a fost pozitiv pentru consumul unor substanţe interzise. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, informează IPJ Dâmboviţa.

După acest incident bărbatul a postat pe facebook, susţinând că îi aşteaptă pe poliţişti la el acasă şi ameninţându-i cu armele.

„În aceasta dimineaţa, 2 august, în urma unei acţiuni a poliţiştilor, persoana respectivă a fost prinsă, aflându-se în custodia noastră pentru a se efectua activităţi procedurale în cauză.Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa continuă cercetările, sub coordonarea procurorului decaz, pentru documentarea activităţii infracţionale şi dispunerea măsurilor prevăzute de lege”, mai informează IPJ Dâmboviţa.

error: Conţinut protejat !!