Întrevedere Titus Corlățean și Ben-Oni Ardelean – Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania în România

Întrevedere Titus Corlățean și Ben-Oni Ardelean – Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania în România

Senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României și deputatul Ben-Oni Ardelean, vicepreședintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, l-au primit, pe 30 iunie, pe E.S. Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania în România, în vizită de rămas bun, la finalul mandatului său de ambasador, potrivit unui comunicat al Senatului.

Cei doi oficiali români au exprimat aprecierea pentru mandatul de succes pe care ambasadorul german l-a avut în România, pentru modul în care au cooperat în beneficiul ambelor țări și pentru promovarea unor proiecte europene și euroatlantice importante.

La rândul său, oficialul german a exprimat aprecierea sa pentru nivelul relațiilor politico-diplomatice, economice etc., bilaterale și pentru modul în care a cooperat cu structurile de specialitate din Parlamentul României.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali români i-au urat succes ambasadorului Cord Meier-Klodt, la finalul mandatului său din România, în îndeplinirea misiunilor sale diplomatice viitoare.

error: Conţinut protejat !!