Târgovişte: Cel mai nou și mai spectaculos parc
„Cel mai nou și mai spectaculos parc din Târgoviște”, spune primarul municipiului, Cristian Stan, despre parcul din apropierea mall-ului.
Investiția care vizează parcul de la fosta UM Gară, din vecinătatea Dâmbovița Mall, realizat de către administrația locală din fonduri europene nerambursabile, va intra săptămâna viitoare în faza de recepție.
„Peste 14.000 mp de spațiu verde, aproximativ 500 de arbori si arbuști din specii rășinoase și foioase, sistemul automat de irigații, iluminatul ambiental modern, piațeta și fântâna arteziană, locul de joacă și de fitness, biblioteca în aer liber, aleile pietonale si pistele pentru biciclete reprezintă numai câteva dintre reperele unei investiții publice care completează o zonă în plină dezvoltare ce cuprinde deja Dâmbovița Mall, drum pe 4 benzi, rețea de iluminat public sau rețea de canalizare”, spune primarul Cristian Stan.