Dâmboviţa: Ministrul Năsui, în vizită la fabrica unde e angajată soţia deputatului PLUS de Dâmboviţa

Ministrul Năsui ne spune, miercuri, într-o postare pe facebook că a fost într-o vizită de lucru în Dâmboviţa la societăţi din subordinea Ministerului Economiei, dar vorbeşte numai de vizita la o fabrică privată unde e angajată soţia deputatului PLUS de Dâmboviţa, Daniel Blaga.

După anunţul că a fost în Dâmboviţa, vizită în care nu a anunţat presa, Năsui laudă firma Nimet. Spune că în drum a aflat că la Nimet se face vaccinare şi că s-a dus acolo. Nu ne spune cum „a aflat în drum” despre ce se întâmplă la Nimet. Dar cui nu i se întâmplă ca „în drum” să afle ce mai e pe la Nimet, nu?

Se pare că nici colegii liberali din Coaliție nu au știut de vizita lui Năsui în Dâmbovița.

Nu ne spune ministrul Economiei, Claudiu Năsui, nimic despre COS Târgoviște, nimic despre societăţile dâmboviţene din subordinea ministerului pe care îl conduce. Angajaţii de acolo aşteaptă cu sufletul la gură să afle dacă mai vin comenzi sau dacă intră în şomaj. Acum un an s-a cumpărat cu un milion de dolari instalaţia de făcut măşti de la Uzina Dragomireşti. A fost Năsui acolo? Cât timp a funcţionat, câte măşti s-au fabricat şi câte s-au vândut? Pentru că presa anunţa că mult timp utilajul nu a funcţionat, iar uzina nu reuşise să producă nimic. Dar, Claudiu Năsui nu a avut timp să posteze despre vizita oficială, ci doar despre ocolul făcut la fabrica unde este angajată soţia deputatului PLUS de Dâmboviţa. Iar ministrul a făcut şi un videoclip. 

Mediul privat autentic încurajează vaccinarea.

Am fost într-o vizită de lucru la fabricile din subordinea ministerului economiei, din județul Dâmbovița. Dar despre ele, vorbim cu altă ocazie.

În drum prin județ, am înțeles că o fabrică de lângă Târgoviște chemase medici să își vaccineze personalul. Mi s-a părut o atitudine foarte bună, și, mai ales binevenită în contextul în care toți ne luptăm să ajungem la normalitate. Așa că ne-am abătut un pic drumul pe la ei.

Nu-i fac reclamă, deși ar merita cu prisosință, pentru că este tot ce e mai frumos în economia românească: o firmă de succes autentic privată (adică fără contracte/legături cu statul). Cromează țevi. Este unul dintre cei mai mari angajatori din Dâmbovița. Are o cifră de afaceri de vreo 300 de milioane de lei. Și exportă 95% din producție mergând la târguri internaționale pe banii lor (nu ai contribuabilului). O să-i zic numele, pentru că este un exemplu pentru cum ar trebui să fie economia țării noastre. Fabrica se numește Nimet și le doresc cu mare căldură succes și creștere.

Genul acesta de oameni sunt cei care țin din taxele lor toate rentele pe care le plătește statul român (de la subvenții pentru grupuri de interese, la pensii speciale pentru știți voi cine). Ei ne arată că România poate fi și modernă, și onestă și câștigătoare. Nu au timp de conspirații sau de jocuri politice. Proprietarul Nimet a făcut un efort să cheme medici dislocați de DSU la sediul firmei să îi vaccineze angajații. O firmă care ține la angajații ei ține și ține la sănătatea lor. Numai vaccinați putem reveni la normalitate

error: Conţinut protejat !!