Adrian Ţuţuianu, Pro România: Am venit la vot cu gândul la ceea ce se va întâmpla în următorii 4 ani
Preşedintele Pro România Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat că a votat duminică cu gândul la ceea ce se va întâmpla cu România în următorii 4 ani.
„M-am prezentat la vot, alături de colegii mei, cu gândul la ceea ce se va întâmpla cu România în următorii 4 ani. Ne aşteaptă o criză economică, bugetară şi socială majoră şi cred că datoria noastră, a tuturor oamenilor politici, este să ne asigurăm că vom trece cu toţii prin această criză, cetăţeni, firme şi că, în final, România va fi un loc mai bun”, a spus preşedintele Pro România Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Acesta a votat în duminică dimineaţă la secţia din incinta Liceului nr. 2 „Voievodul Mircea” din Târgovişte.
[foto:arhivă]