Cornel Dinu, despre posibila numire ca președinte de onoare la Chindia Târgoviște
Cornel Dinu (72 de ani), fostul mare jucător al celor de la Dinamo, a dezvăluit luni că primarul reales din Târgoviște, Cristian Stan, intenționează să-l numească în funcția de președinte de onoare al Chindiei Târgoviște, scrie GSP.
Ales pentru un nou mandat de edil al Târgoviștei, primarul Daniel-Cristian Stan ar fi luat decizia să-i ofere un post în cadrul clubului lui Cornel Dinu, fost fotbalist născut în Târgoviște și care a evoluat pentru CS Târgoviște între 1985 și 1987.
„Am senzația că domnul Stan vrea să mă facă președinte de onoare la Chindia. Sunt onorat. Acolo am învățat mult prea multe pentru cât e nevoie în ziua de azi. Târgovistea e peste București, are peste 300 de ani de capitală medievală a Țării Româneșt”, a spus Cornel Dinu, la emisiunea „Liga DigiSport”.
Din 2015 Cornel Dinu este cetățean de onoare al municipiului Târgoviște.