#covid19 Carmen Holban, deputat PSD: Doar testarea ne poate ajuta cu adevărat!
Deputatul PSD de Dâmboviţa Carmen Holban spune că e nevoie de testare pentru a putea izola eficent pe care care au COVID-19 şi astfel să se combată răspândirea virusului.
„Cu 700 de teste pe zi nu putem ţine coronavirusul sub control! Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne spune, zilnic, că doar testarea ne poate ajuta cu adevărat, pentru a putea izola eficient purtătorii virusului. 700 de teste înseamnă, statistic, mai puţin de 20 de teste pe zi, în fiecare judeţ. În Dâmboviţa, de la începutul crizei au fost testate, doar 53 de persoane. Din fericire, nici unul pozitiv. Totuşi, 53 este foarte puţin. Cred că e timpul ca Guvernul Orban să nu mai dea vina pe PSD. PSD nu mai era la guvernare când a apărut primul caz de Covid-19. Aşa că responsabilitatea pentru achiziţia kiturilor este a liberalilor, care guvernează de dinainte de apariţia primul caz în China. Dar PNL a fost foarte preocupat de alte subiecte precum privatizarea sănătăţii, alegeri locale în două tururi sau alegerile anticipate”, spune Carmen Holban.
Parlamentarul susţine că sunt administraţii locale PSD care au cumpărat deja aparate de testare pentru coronavirus, „dar degeaba ai aparate multe de testare dacă Guvernul nu asigură kiturile de testare”.
„Premierul Orban refuză, şi acum, să spună câte kituri de testare mai are România. Teste puține înseamnă confirmări puține și mulți oameni infectați neizolați!”, afirmă Carmen Holban.