Dâmboviţa: Obligativitatea purtării măştii a fost extinsă şi în alte spaţii în aer liber
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a stabilit, în şedinţa de sâmbătă, extinderea obligativităţii purtării măştii şi în alte spaţii în aer liber din judeţ decât cele stabilite iniţial, respectiv pieţe, târguri şi oboare.
Astfel, de duminică, masca este obligatorie şi în parcurile din judeţ, zona obiectivelor turistice, cimitire şi exteriorul bisericilor, staţii de transport public în comun.
„Începând cu data de 02.08.2020, ora 06.00, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, oboarele, talciocurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane din gări, autogări şi alte asemenea), parcuri publice, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul lăcaşelor de cult, zona cimitirelor, exteriorul obiectivelor turistice”, informează Prefectura Dâmboviţa.
Conform sursei citate, obligativitatea purtării măştii în spaţiile enumerate se instituie în intervalul orar 06:00 – 23:00.
Iniţial autorităţile din Dâmboviţa stabiliseră ca din 30 iulie să fie obligatorie purtarea măştii în pieţe, târguri şi oboare.
Conform raportării Prefecturii Dâmboviţa, în ultimele 24 de ore, la nivel de judeţ, au fost confirmate 72 de cazuri de COVID-19. În total sunt 1.914 cazuri, iar de la începutul pandemiei au murit 65 de dâmboviţeni.