DIICOT: Percheziţii în Ilfov şi Dâmboviţa, la suspecţi de trafic de droguri; 25 de persoane, la audieri
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la SCCO Dâmboviţa au efectuat duminică 11 percheziţii în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, la domiciliile unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere în vederea consumului propriu de droguri de risc.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 25 de persoane.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în cauză s-a stabilit faptul că două grupuri infracţionale, alcătuite din nouă persoane, desfăşoară pe raza judeţului Dâmboviţa activităţi de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu.
Din cercetări au rezultat indicii că persoanele în cauză s-au aprovizionat cu droguri dintr-o cultură de canabis înfiinţată ilegal pe raza localităţii Butimanu.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate 106 plante ce făceau parte dintr-o cultură de canabis indoor şi outdoor, 4 grindere, 2 cântare electronice, 9 telefoane mobile, suma de 4.500 de lei, mai multe seminţe de canabis, obiecte cu urme de materie vegetală, precum şi mai multe echipamente necesare creşterii şi dezvoltării indoor a plantelor de canabis.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Activităţile au fost efectuate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa şi Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab”, se mai menţionează în comunicat.