Fotbal Liga I: Chindia Târgovişte – CSM Poli Iaşi 0-2, în play-out
Echipa de fotbal CSM Poli Iaşi a învins cu scorul de 2-0 (1-0), în deplasare, formaţia Chindia Târgovişte, sâmbătă, într-o partidă disputată pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti în cadrul etapei a 6-a a play-out-ului Ligii I.
Atacantul olandez al formaţiei conduse de Mircea Rednic, Kevin Luckassen, a deschis scorul în minutul 13. El a trimis mingea cu capul în poartă de la aproximativ 7 metri în urma unei centrări a lui Andrei Cristea de pe partea stângă.
Scorul final a fost stabilit în mintul 88 când argentinianul Lucas Chacana a scăpat singur pe contraatac, în urma unei pase a aceluiaşi Andrei Cristea, l-a driblat pe portarul Mihai Aioani şi a înscris cu un şut plasat.
Chindia Târgovişte a avut mai multe ocazii prin Ovidiu Bic (minutul 9), Filip Dangubic (minutul 19), Valmir Berisha (minutul 66) şi Liviu Mihai (minutul 79), dar niciunul nu a reuşit să înscrie.
Pentru formaţia moldoveană aceasta este prima victorie după trei înfrângeri consecutive. CSM Poli Iaşi acumulează astfel 18 puncte şi părăseşte ultimul loc al clasamentului play-out-ului Ligii I.
Chindia Târgovişte rămâne în urma acestui meci cu 17 puncte în clasament şi coboară pe locul 7, dar are un meci mai puţin disputat, restanţa cu Dinamo din etapa a 3-a..
Chindia Târgovişte – CSM Poli Iaşi 0-2 (0-1); Stadion „Ilie Oană” (Ploieşti)
A marcat: Kevin Luckassen (13), Lucas Chacana (90)
Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Andrei Constantinescu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi)
Observator: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) – CCA
Următorul meci oficial al Chindiei este programat miercuri, ora 20.00, in deplasare la FC Voluntari.