Adrian Ţuţuianu: Mă aşteptam la conducerea CJ Dâmboviţa să facă testare Covid-19 în judeţ pe banii consiliului
Preşedintele Pro România Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă online, că, după ce s-a întâmplat la Arctic, se aştepta la conducerea CJ Dâmboviţa să facă testare Covid-19 în judeţ pe banii consiliului.
„Mă aşteptam ca conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, determinată de PSD, să dezvolte un program de testare în judeţ pe bani consiliului judeţean. Dar se pare că sănătatea oamenilor şi asigurarea apei sunt pe ultimul plan, important este ca securistul Oprea să atribuie în orice condiţii contracte de lucrări publice în interesul apropiaţilor”, a afirmat Ţuţuianu.
Acesta spune că, în opinia sa, şi la nivel naţional, statul român are obligaţia să procedeze la testarea în masă a cetăţenilor pentru noul coronavirus.
„N-am văzut public o anchetă făcută de DSP Dâmboviţa, dar am să vă spun opinia mea: la Arctic s-au descoperit atâtea cazuri pentru că cei care sunt în conducerea societăţii au decis să testeze tot personalul. Probabil că dacă Guvernul României ar fi fost preocupat de testarea în masă a oamenilor, aşa cum s-a întâmplat în alte state, numărul cazurilor de îmbolnăvire ar fi fost de câteva ori mai mare. Sunt mulţi asimptomatici. Statul român are obligaţia să procedeze la testarea în masă a cetăţenilor”, a precizat Adrian Ţuţuianu.
Producătorul de electrocasnice Arctic a anunţat, sâmbătă, că închide temporar fabrica de la Găeşti, judeţul Dâmboviţa, după confirmarea a 66 de cazuri de COVID-19 în rândul angajaţilor.
Conducerea Arctic a hotărât testarea profilactică a angajaţilor după ce Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa a identificat două cazuri, în datele de 7 şi 9 mai. Rezultatele de vineri, după testarea a 100 de angajaţi, a arătat că 32 erau pozitivi la noul coronavirus, iar sâmbătă au fost depistaţi alţi 31 de salariaţi cu SARS-CoV-2.