Dâmboviţa: Percheziţii în comuna Gura Ocniţei la persoane bănuite de furt
Poliţiştii au efectuat, joi, şase percheziţii, pe raza comunei Gura Ocniţei, la persoane bănuite de furt calificat, în urma acestora un bărbat fiind reţinut pentru 24 de ore, informează IPJ Dâmboviţa.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni, sprijiniţi de jandarmi și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat şase percheziții domiciliare, pe raza localităţii Gura Ocniţei, la cinci persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În urma acţiunii, au fost identificate patru persoane care au fost conduse la sediul Poliţiei Moreni pentru audieri. Totodată, faţă de una dintre acestea, respectiv un bărbat de 45 de ani, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Bărbatul reţinut va fi prezentat în cursul zilei de vineri Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni pentru dispunerea unei măsuri preventive. Bărbatul este bănuit ca, în perioada martie-aprilie, ar fi sustras mai multe bunuri (unelte, scule electrice) din două anexe gospodărești de pe raza localităţii Gura Ocniţei.
Cercetările sunt continuate de poliţişti sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie prin unitatea de parchet competentă.