#covid-19 Universitatea Valahia Târgovişte anunţă suspendarea cursurilor până pe 23 martie
Universitatea Valahia Târgovişte anunţă, marţi, că va suspenda cursurile din data de 11 martie până pe 23 martie, ca măsură de prevenire a răspânidirii Covid-19.
„Având în vedere situaţia epidemiologică privind infecţia cu coronavirus, conducerea Universităţii Valahia din Târgovişte a decis suspendarea, în totalitate, a activităţilor didactice şi administrative în perioada 11-23 martie 2020. Măsura vizează studenţii, masteranzii, doctoranzii, cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi nedidactic. Toate cursurile, activităţile şi manifestările ştiinţifice vor fi reprogramate”, precizează, într-un comunicat de presă, Universitatea Valahia Târgovişte.
Universitatea face apel către membrii comunităţii academice să respecte cu stricteţe recomandările autorităţilor referitoare la prevenirea răspândirii Covid-19.
De asemenea, Universitatea Valahia Târgovişte anunţă că trei studenţi reveniţi recent din Italia se află în acest moment în autoizolare la domiciliu. Aceştia au completat şi semnat formularele obligatorii care au fost transmise la Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa.
„Cei trei studenţi nu prezintă semne şi simptome specifice afectării cu coronavirus, prin urmare nu există motive de panică. De asemenea, s-au luat măsurile ce se impun – spaţiile universităţii au fost dotate cu materiale de curăţenie şi soluţii dezinfectante pentru mâini”, mai precizează Universitatea Valahia Târgovişte.