Ministrul Agriculturii vine miercuri în Dâmboviţa pentru a se întâlni cu fermierii din Lunguleţu, Băleni şi Târgovişte (Sârbi)
Ministrul Agriculturii, Nechita-Adrian Oros, va fi prezent, miercuri, în Dâmboviţa, pentru a se întâlni cu fermierii din Lunguleţu, Băleni şi Târgovişte (Sârbi).
„Activitatea va începe la ora 14.00 în comuna Lunguleţu și va continua la ora 16.00 în comuna Băleni, acestea fiind două localități reprezentative pentru agricultura din România. Înaltul reprezentant al Guvernului va avea un dialog deschis cu fermierii din cele două zone. Vor fi discutate problemele legate de asocierea fermierilor, despre viitoarele fonduri europene alocate pentru dezvoltarea rurală, precum și problemele curente pe care le are agricultura românească. La ora 18.00, dl Ministru Nechita-Adrian Oros va sosi la Târgoviște, ocazie cu care se va întâlni cu producătorii agricoli din zona Sârbi”, se arată într-un comunicat al PNL Dâmboviţa.