Alexandru Oprea (PSD Dâmboviţa): O să candidez, mă recomandă talentul!

Alexandru Oprea (PSD Dâmboviţa): O să candidez, mă recomandă talentul!

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă că va candida pentru o funcţie politică, nu a vrut să spună care este aceasta, însă a precizat că atunci când s-a ocupat el de organizaţia PSD Dâmboviţa a făcut-o ca să performeze.

Întrebat de jurnalişti „ce mai face PSD?”, Oprea a răspuns că el crede că bine.

„R: Ce mai face PSD?

A.O.: Face bine, cred. De ce nu îi întrebaţi pe cei care…eu sunt un simplu vicepreşedinte. Eu fac administraţie, de exemplu. O să fac şi politică, mult mai aplecat, dar când o să fiu legitimat de un vot în spate”, a spus Oprea.

Întrebat dacă va candida, Oprea a răspuns afirmativ.

„Am spus că voi candida pentru o funcţie. Cred că voi avea succes. Nu candidez de nebun doar ca să mă aflu în treabă. Cred că am demonstrat că în momentul când m-am ocupat de organizaţie am făcut-o să o performez. Mă recomandă talentul”, a precizat Alexandru Oprea.

Luna trecută PSD Dâmboviţa a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că vor fi noi alegeri în organizaţie pe 4 octombrie.

 

error: Conţinut protejat !!