Dâmboviţa: Lucrările de reabilitare a Sanatoriului TBC Moroieni vor fi gata anul viitor
Lucrările de reabilitare a Sanatoriului TBC Moroieni începute în urmă cu câţiva ani vor fi gata anul viitor, valoarea investiţiei fiind de 23 de milioane de lei, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea.
„Cred că lucrările au început în 2016, 23 de milioane este valoarea contractului şi ca să se finalizeze mai e nevoie de 8 milioane de lei. De la minister avem pe filă 600.000 de lei şi avem promisiunea că vor fi 3,7 milioane pe trimestrul patru. Probabil anul viitor vor fi gata lucrările. Se face reabilitare a blocului turn”, a precizat Oprea.
Investiţia este una necesară deoarece clădirea secţiei TBC este într-o stare avansată de degradare, iar locaţia secţiei este unică în România, într-o zonă montană, unde calitatea aerului este una superioară. La Sanatoriul Moroieni sunt internaţi pacienţi din toată ţara, iar capacitatea secţiei este de 225 de paturi.
Construit în urmă cu circa 80 de ani, la 1.000 de metri altitudine, în Parcul Natural Bucegi, Sanatoriul TBC Moroeni este structurat pe opt nivele. Acum funcţionează ca secţie a Spitalului Judeţean Dâmboviţa.