Primăria Târgovişte anunţă începerea lucrărilor la primul mall din municipiu

Primăria Târgovişte anunţă începerea lucrărilor la primul mall din municipiu

Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că lucrările la mall-ul de la fosta unitate militară de la gară vor începe sâmbătă, 2 februarie.

”În pofida tuturor comentariilor, în pofida tuturor luărilor de poziţie mai puţin optimiste cu privire la realizarea acestui obiectiv de investiţii, la acest moment sunt în măsură să comunic faptul că sâmbătă vom avea debutul lucrărilor la ceea ce înseamnă complexul comercial mall. Este vorba de zona de alimentare cu energie electrică. Mai exact, după ce se vor realiza gropile de poziţie, sâmbătă dimineaţă, aşa am convenit cu constructorul, în zona căii ferate de pe I.C. Brătianu vor începe efectiv lucrările de racordare la reţeaua electrică”, a precizat Stan.

Edilul a adăugat că pe perioada lucrărilor la reţeaua electrică, timp de trei zile, vor fi restricţii de circulaţie pe str. I.C. Brătianu.

”Sunt create premisele ca, până la sfârşitul anului, complexul comercial să fie gata (…). Cred că marcăm începutul unei etape foarte importante de dezvoltare urbanistică a municipiului Târgovişte, cred că cea mai importantă de după Revoluţie, etapă pe care o vom parcurge în următorii 2-3 ani”, a mai spus primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Anunţată din 2016, construcţia mall-ului va fi pe amplasamentul unei părţi din terenul fostei unităţi militare de la Gara Târgovişte. Terenul pe care va fi realizat mall-ul este de 7 hectare.