Târgovişte: Telefoane de 100.000 de lei furate; poliţiştii caută hoţii

Târgovişte: Telefoane de 100.000 de lei furate; poliţiştii caută hoţii

Hoţii au furat telefoane mobile în valoare totală de circa 100.000 de lei de la o societate comercială din Târgovişte, iar poliţiştii efectuează cercetări pentru prinderea făptaşilor, informează, marţi, IPJ Dâmboviţa.

”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte desfăşoară activităţi specifice în vederea identificării unor persoane bănuite de furtul unor bunuri din incinta unei societăţi comerciale de pe raza localităţii Târgovişte. De asemenea, activităţile poliţiştilor se concentrează şi pe linia recuperării prejudiciului. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului de caz, acţionându-se pe cercul de suspecţi, în vederea documentării activităţii infracţionale şi tragerii la răspundere penală a autorilor”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Potrivit anchetatorilor, furtul a avut loc marţi dimineaţa în jurul orei 6.00.

Spargerea a fost dată la magazinul Altex.