#referendum2018 Arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei, Nifon, a votat, sâmbătă, în municipiu
Arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei, Nifon, a votat, sâmbătă, la o secţie din incinta Casei Corpului Didactic din Târgovişte, spunând că familia este nu numai un principiu, este o instituţie sfântă, care trebuie apărată.
”Întâi de toate, trebuie să spun că este o îndatorire şi trebuie să fie şi o bucurie pentru toţi cetăţenii ţării când există un scrutin electoral în acest spirit de organizare a societăţii. În al doilea rând, aici vorbim de un scrutin special, pentru că este vorba de un referendum care se referă la pronunţarea asupra valorilor speciale ale neamului omenesc, în general. Şi de aceea, familia este nu numai un principiu, este o instituţie sfântă, pe care noi trebuie să o apărăm din toată inima. De aceea am venit ca să votăm şi să ne pronunţăm asupra acestor valori esenţiale ale societăţii omeneşti”, a spus arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei, Nifon.
La vot, arhiepiscopul a venit însoţit de vicarul eparhial Ionuţ Ghibanu şi de încă un preot.