Ionuţ Săvoiu (deputat PSD): România are nevoie să exploateze resursele

ionut savoiuDeputatul PSD de Dâmboviţa Ionuţ Săvoiu a declarat, pentru stiridb.ro, că România are nevoie să îşi exploateze resursele pentru a compensa problemele economice, precizând că va lua o poziţie de susţinere sau nu a proiectului ”Roşia Montană” după ce va apărea raportul comisiei parlamentare constituită în acest scop.

”Până când apare raportul comisiei mai am timp să mă gândesc în privinţa susţinerii proiectului. Opinia certă este că România are nevoie să îşi exploateze resursele pentru a putea compensa problemele economice, nu putem să o facem decât construind pe resursele pe care le avem. Dacă am fi avut, să zicem, alte avantaje economice pe care le au ţările dezvoltate… noi nu avem branduri de renume, nu avem o industrie dezvoltată ca în vestul Europei, evident trebuie să facem. Era ideal să exploatăm resursele altora, să ne ducem cu inteligenţa noastră, cu competenţa noastră să deschidem pieţe noi cum fac, de exemplu, chinezii în Africa. Din păcate noi nu suntem în poziţia Chinei. De aceea a exploata resursele rămâne un lucru bun”, a precizat Săvoiu.

Parlamentarul susţine că, în condiţiile în care se va decide exploatarea resurselor, trebuie respectate normele europene de mediu.

”Legat de aspectul ecologic trebuie să o facem în condiţiile acceptate la nivel european, evident aici sunt multe discuţii de făcut cu specialişti în domeniu, dar trebuie văzut şi partea bună a proiectului care are în vedere şi rezolvarea problemelor de mediu din afara perimetrului de exploatare. Pe de altă parte conservarea patrimoniului cultural este o prioritate şi, la fel, vine ca o obligaţie pentru compania din proiect”, a adăugat Ionuţ Săvoiu.

Deputatul PSD mai spune că nu pot fi ignorate beneficiile economice ale acestei investiţii la Roşia Montană şi crearea de locuri de muncă în zonă.

”Investiţiile în perioada de dezvoltare a proiectului ar duce la un input de fonduri în această exploatare de circa două miliarde de euro. Consider că asta va genera efecte şi pe orizontală şi va crea un beneficiu la dezvoltarea economică. Rămâne un semn de întrebare cu care eu mă confrunt, cât de bine putem controla ca participanţi minoritari într-o societate de proiect rezultatele financiare ale companiei. Eu cred că statul ar fi bine să păstreze, dacă nu majoritatea părţilor în această afacere, măcar o acţiune de aur în compania de proiect”, a precizat Ionuţ Săvoiu.

În concluzie, susţine deputatul social democrat, trebuie să se ia o decizie în legătură cu acest subiect.

”Guvernul Ponta şi-a asumat o mare responsabilitate, să ridice această temă şi să dea o rezoluţie, negativă sau pozitivă. Dacă acest proiect va porni eu cerd că va avea un efect asupra investitorilor străini şi asupra posibilităţii ca investitori de mare anvergură internaţională să intre într-o relaţie comercială cu România şi asta nu trebuie neglijat. Dacă noi nu am fi dorit acest proiect ar fi trebuit să o spunem răspicat mai demult. Eu spun că e momentul să ne propunenţăm clar, cu subiect şi predicat, vrem sau nu vrem acest proiect în România”, a afirmat deputatul PSD de Dâmboviţa Ionuţ Săvoiu.

error: Conţinut protejat !!