Dâmboviţa: Gospodării din cinci localităţi, afectate de inundaţii
Câteva zeci de gospodării din Târgovişte, Moreni, Iedera, Aninoasa şi Valea Lungă au fost afectate, vineri, de inundaţii, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa.
Au fost inundate curţi, dar şi case sau beciuri, precum şi hale de siloz din Târgovişte.
”Acţiuni de evacuare a apei din gospodăriile populaţiei (inundaţii): în comuna Iedera – 2 gospodării (2 curţi şi 1 beci); în Municipiul Moreni, pe str.Independenţei – 19 gospodării (19 curţi); în comuna Valea Lungă (Valea lui Nat) – 2 gospodării (2 case şi 1 beci); în comuna Aninoasa: sat Viforâta – 1 gospodărie (casă şi curte), sat Săteni – 15 gospodării (15 curţi şi 5 case); în Municipiul Târgovişte (Aleea Mânăstirea Dealu) – hale Siloz Târgovişte, în Municipiul Târgovişte (Aleea Mânăstirea Dealu) – 1 gospodărie (beci şi curte)”, se arată în comunicatul ISU Dâmboviţa.
Subunităţi ISU Dâmboviţa au acţionat cu motopompe pentru a scoate apa din curţile şi case inundate.
[foto arhivă]