Dâmboviţa: Reţinuţi pentru furturi din bancomate din Fieni
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de Poliţie, după ce au sustras bani cu ajutorul unor dispozitive artizanale din bancomate din localitatea dâmboviţeană Fieni, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, remis joi.
”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni au reţinut pentru 24 de ore doi bărbaţi de 29 şi 38 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. În sarcina acestora s-a reţinut că, la data de 14 aprilie a.c., prin montarea unor dispozitive artizanale la două bancomate din Fieni, ar fi sustras în mod fraudulos 1.550 de lei”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Prejudiciul a fost recuperat şi restituit persoanelor vătămate.
Cei în cauză vor fi prezentaţi magistraţilor, în cursul zilei de joi, pentru dispunerea unor măsuri preventive.