Dâmboviţa: Controale intensificate în domeniului comerţului cu produse specifice Sărbătorilor Pascale
La nivelul judeţului Dâmboviţa sunt cinci spaţii temporare pentru sacrificarea mieilor autorizate de DSVSA, iar autorităţile judeţene anunţă că au intensificat în această perioadă controalele în domeniul comerţului cu produse specifice Sărbătorilor Pascale.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de specialişti de la D.S.V.S.A Dâmboviţa, au acţionat, marţi, pentru verificarea legalităţii comerţului cu produse specifice Sărbătorilor Pascale. Conform IPJ Dâmboviţa, în cadrul acţiunii, au fost verificaţi 21 de agenţi economici şi au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale.
Valoarea totală a amenzilor se ridică la 19.500 de lei.
”De asemenea, au fost confiscate bunuri în cuatum de 5.166 de lei (321 de kilograme de produse din carne, 1600 de bucăţi de ouă şi 960 de kilograme de legume-fructe). Exemplu: în urma controlului efectuat la un agent economic din Răzvad, poliţiştii au descoperit 80 de miei care nu aveau crotalii. Totodată, s-a stabilit că acesta comercializează carne de miel fără respectarea prevederilor legale. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional, fiindu-i interzisă şi sacrificarea mieilor până la îndeplinirea condiţiilor legale”, se arată într-o informare a IPJ Dâmboviţa.
Şi DSVSA Dâmboviţa anunţă intensificarea controlalelor în această perioadă.
”În scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale când, în mod tradiţional, creşte cantitatea de alimente consumate, considerăm necesară dispunerea unor măsuri specifice, precum şi intensificarea controalelor sanitare veterinare în vederea verificării condiţiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de miel şi ouăle destinate consumului uman, precum şi alte alimente de origine animală şi nonanimală”, se arată într-un comunicat al DSVSA Dâmboviţa, postat pe pagiona de internet a instituţiei.
Conform sursei citate, DSVSA Dâmboviţa a dispus mai multe măsuri, printre care şi informarea în scris a primăriilor din judeţ cu privire la cerinţele sanitar veterinare referitoare la sacrificarea şi comercializarea cărnii de miel, precum şi a celorlalte produse alimentare tradiţionale.
”Directorul executiv al DSVSA Dâmboviţa a stabilit un program de lucru pentru perioada premergatoare Sărbătorilor Pascale Catolice şi Sărbătorilor Pascale Ortodoxe – 05.03.2018-07.04.2018, în baza căruia toţi medicii veterinari din cadrul DSVSA Dâmboviţa, circumscripţiilor sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi circumscripţiilor sanitare veterinare zonale să efectueze controale oficiale în scopul verificării modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din toate târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, abatoarele şi centrele de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii etc.(…). În perioada 05.03.2018-07.04.2018 va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, va fi afişat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare”, se mai arată în comunicatul DSVSA Dâmboviţa.