Dâmboviţa: Şcolile vor fi închise, vineri, în judeţ
Şcolile din judeţul Dâmboviţa vor fi închise vineri, din cauza vremii nefavorabile, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa, remis, joi.
”(…) Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa a decis suspendarea cursurilor în toate unităţilor şcolare din judeţ în ziua de 23 martie 2018, cu recuperarea ulterioară a materiei. Menţionăm că grădiniţele cu program prelungit vor asigura permanenţa pentru a da posibilitatea primirii preşcolarilor, la solicitarea părinţilor”, informează IŞJ Dâmboviţa.
Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a anunţat, pe o reţea de socializare, că sunt anunţate ninsori şi vânt puternic, iar Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a propus închiderea şcolilor, iar creşele vor funcţiona în regim normal.
”În condiţiile Codului Portocaliu de ninsori şi vânt puternic, valabil în intervalul 22.03.2018, ora 23,00 şi 23.03.2018, ora 15,00 Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Târgovişte a propus Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa suspendarea cursurilor în data de 23.03.2018, la toate unităţile de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Târgovişte. Menţionez că grădiniţele cu program prelungit vor primi copiii, iar creşele, care sunt gestionate direct de Primăria Târgovişte, vor funcţiona in regim normal, astfel încât sa venim în întâmpinarea părinţilor care mâine nu dispun de alternativă”, a precizat primarul Cristian Stan.
Primăria Municipiului Târgovişte mai informează că a luat totodată măsurile pentru primirea în regim de urgenţă a persoanelor fără adăpost, în acest moment fiind disponibile 50 de locuri în centrele coordonate de către Direcţia de Asistenţă Socială.