Târgovişte: Oamenii străzii, luaţi de poliţiştii locali şi duşi în centre de asistenţă socială

Oamenii străzii din Târgovişte au fost identificaţi de poliţiştii locali şi duşi în centrele sociale din municipiu, în condiţiile în care temperaturile sunt foarte scăzute, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Târgovişte, remis miercuri.

”Având în vedere condiţiile meteo nefavorabile şi atenţionările de temperaturi foarte scăzute şi ninsori abundente, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine, Linişte Publică şi Pază au acţionat pentru identificarea persoanelor fără adăpost (…). Astfel, în perioada 25.02.2018 – 28.02.2018, acţionându-se zilnic între orele 18.00 -07.00, pe raza municipiului Târgovişte, au fost depistate şi identificate 11 persoane fără adăpost, care au fost conduse la Centrele Sociale în vederea acordării îngrijirilor necesare şi a condiţiilor optime de hrană şi igienă”, se arată în comunicat.

Poliţiştii locali vor continua şi în nopţile următoare identificarea persoanelor fără adăpost şi transportarea acestora la Centrele Sociale de pe raza municipiului.

Anii trecuţi, când s-au înregistrat temperaturi scăzute, au fost oameni ai străzii care au refuzat să meargă în centrele sociale, motivul principal fiind că acolo nu au voie să vină sub influenţa băuturilor alcoolice şi nici să consume alcool.

De asemenea, voluntari ai Crucii Roşii distribuie ceai cald în mai multe locaţii din Târgovişte, pe perioada în care temperaturile sunt extrem de scăzute.

”Pe lângă puncutul tradiţional de distribuţie de la nivelul sediului Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa din str. A. I. Cuza nr 1, au fost instalate patru puncte distribuţie ceai în zone aglomerate din Municipiului Târgovişte, respectiv Platoul Prefecturii, Piaţa Bărăţiei, Piaţa Aurora şi Piaţa 1 Mai, unde se va proceda la distribuţie în intervalul orar 9.00- 16.00”, se arată într-un comunicat al Crucii Roşii Dâmboviţa.

Acţiunea este sprijinită de Primăria Târgovişte şi va continua pe toată perioadă în care temperaturile sunt scazute.

La nivelul judeţului Dâmboviţa nu sunt drumuri blocate. Cu două excepţii, în toate localităţile din judeţ cursurile şcolare se desfăşoară, miercuri, după program normal.

”În urma consultării autorităţilor judeţene şi locale, precum şi a directorilor unităţilor de învăţământ, programul şcolar se va desfăşura normal. S-a avut în vedere că în judeţul Dâmboviţa nu există drumuri închise, unităţile şcolare nu au probleme deosebite în asigurarea căldurii, iar prognoza meteo prevede o îmbunătăţire a condiţiilor climaterice. Excepţie fac şcolile de pe raza comunei Crângurile, precum şi Şcoala primară şi Grădiniţa Săteni, comuna Aninoasa”, se arată într-o informare a Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa.

error: Conţinut protejat !!