Primarul Târgoviştei, Cristian Stan: Bugetul local din acest an este axat, în principal, pe secţiunea de dezvoltare

Primarul Târgoviştei, Cristian Stan: Bugetul local din acest an este axat, în principal, pe secţiunea de dezvoltare

Bugetul local din Târgovişte este axat în acest an, în principal, pe secţiunea dezvoltare, sunt proiecte importante în infrastructură care vor fi derulate, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

”Bugetul din acest an este axat, în principal, pe secţiunea de dezvoltare, mai ales raportat la proiectele cu finanţare europeană şi prin PNDL, aş mai adăuga Compania Naţională de Investiţii şi ANL, urmând ca spre finalul anului să ne facem o imagine foarte clară despre amploarea investiţiilor, mă refer aici la lucrările care vor începe anul acesta la Cinematograful Independenţa, lucrările din cartierul Sagricom, cele 146 de apartamente ANL care vor fi gata la sfârşitul anului viitor, dar în acest an vor înregistra un ritm intens al lucrărilor. Pe ansamblu, cea mai importantă pondere o vor avea lucrările din surse nerambursabile”, a precizat primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Consilierii locali din Târgovişte au aprobat, în şedinţa de marţi, în unanimitate, bugetul local.

”Spre deosebire de bugetul de anul trecut, înregistrăm o diminuare a veniturilor, undeva cu aproximativ 5 milioane de lei, ceea ce este o pierdere mai mică decât prognozam iniţial. Asta înseamnă că, per total, activitatea nu va fi foarte mult îngreunată, mai ales dacă ţinem cont că anul acesta va fi anul în care vor fi implementate foarte multe proiecte cu finanţare din surse nerambursabile, mă refer la cele 40 de proiecte pe PNDL, mă refer la proiectele pe fonduri europene”, a spus primarul Cristian Stan.

Acesta a dat ca exemplu proiectele mari cu fonduri europene ce urmează a fi implementate, precum realizarea unui transport în comun cu autobuze electrice, reabilitare de şcoli, construcţie de parcuri, reabilitare termică blocuri etc. Edilul a explicat şi de unde vine diminuarea de 5 milioane de lei de la buget: din diminuarea cotelor de la impozitul pe venit şi TVA.

”Sperăm să compensăm. Spre exemplu, una din sursele de venit va fi construcţia mall-ului, cu o suprafaţă desfăşurată de 70.000 de metri pătraţi, va fi cea mai mare clădire din Târgovişte. Va fi o sumă importantă, atât la momentul autorizării construcţiei respective, din discuţiile pe care le-am avut, ar urma ca autorizaţia să fie emisă undeva în iulie, şi va fi finalizat de sărbători anul viitor”, a precizat primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Edilul a explicat că bugetul local este diminuat o dată prin modificările legislaţiei fiscale, unde se pierd 5 milioane de lei, pe de altă parte prin faptul că primăria a pierdut un proces cu firma care a realizat o parte din lucrările la centura ocolitoare a municipiului, iar aici pierderea de la buget este de 6 milioane de lei. Edilul a spus că litigiul cu firma CAST SRL a fost generat în 2013, când primăria a refuzat plata unor facturi, în valoare cumulată de 6 milioane de lei. Motivarea refuzului, susţine primarul, a fost că, la rândul său, municipiul avea de compensat nişte prejudicii produse de firma CAST.

error: Conţinut protejat !!