Dâmboviţa: Demersuri ale autorităţilor locale pentru menţinerea rutei de cale ferată Târgovişte-Pietroşiţa
Autorităţile locale din Dâmboviţa susţin menţinerea rutei de cale ferată Târgovişte-Pietroşiţa, după ce CFR a anunţat că intenţionează să suspende traficul feroviar pe această rută din cauza nerentabilităţii.
Conform unui comunicat al CJ Dâmboviţa, directorul CFR Călători, Iosif Szentes, a fost prezent, luni, în judeţ, unde s-a întâlnit cu parlamentari, primari ai localităţilor tranzitate de ruta feroviară Târgovişte-Pietroşiţa, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, prefectul judeţului Dâmboviţa, Antonel Jîjîie, conducerea consiliului judeţean.
”Au încercat să găsească soluţii pentru eficientizarea transportului de călători pe această rută şi, totodată, pentru îmbunătăţirea condiţiilor în care acesta se desfășoară. S-a pus accent asupra importanţei menţinerii acestui segment feroviar atât pentru angajaţii, cât şi pentru elevii care fac naveta pe acest traseu, în condiţiile în care căile rutiere din zonă sunt vizate de proiecte de reabilitare, iar o cale secundară de transport în comun este oricând binevenită”, se arată în comunicatul CJ Dâmboviţa, remis, luni.
Deputatul PSD de Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a adresat, luni, pe această temă o interpelare ministrului Transporturilor, Lucian Şova, în care susţine că transportul CFR de călători pe ruta Târgovişte-Pietroşiţa trebuie menţinut.
”Conducerea Societăţii Naţionale Căile Ferate Române intenţionează să suspende, din nou, traficul feroviar pe ruta Târgovişte -Pietroşiţa şi retur. Ca şi în anii trecuţi, motivul unei astfel de decizii este generat de nerentabilitatea curselor CFR de călători (…). Drumul Naţional 71, Bâldana-Târgovişte-Pietroşiţa-Sinaia, este inclus într-un program de reabilitare şi modernizare la patru benzi şi este nevoie ca, în perioada de desfăşurare a lucrărilor, transportul de călători să fie preluat de calea ferată, evitându-se astfel ambuteiajele auto”, se arată în interpelare.
Alte motive expuse de deputatul Corneliu Ştefan sunt deschiderea lângă Târgovişte a unei fabrici de maşini de spălat, iar navetiştii vor avea nevoie de ruta feroviară pentru a ajunge la locul de muncă. Un alt motiv, prezentat în interpelare, este că transportul feroviar de călători Târgovişte-Pietroşiţa şi retur este necesar şi pentru dezvoltarea turismului în zona montană a judeţului Dâmboviţa.
”Ministerul Turismului a lansat în consultare publică, la sfârşitul anului trecut, hotărârea privind atestarea zonei Moroeni-Padina-Peştera din Munţii Bucegi ca staţiune turistică de interesnaţional. Demersul va fi finalizat cel mai probabil în acest an. Este clar, aşadar, că numărul călătorilor cu trenul va creşte. Spre nordul judeţului Dâmboviţa se vor îndrepta foarte mulţi turişti, iar studenţii şi pensionarii în mod deosebit vor alege trenul, având în vedere că beneficiază de facilităţi”, se mai arată în interpelarea deputatului Corneliu Ştefan.
Ruta feroviară Târgovişte-Pietroşiţa a fost închisă în 2012 din cauză că nu era profitabilă. După trei ani, în urma demersurilor autorităţilor judeţene, transportul feroviar de persoane pe această rută a fost reluat.