Dâmboviţa: Violator, reţinut de poliţiştii din Titu; alte două femei reţinute pentru favorizarea făptuitorului
Un bărbat de 31 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Titu pentru comiterea infracţiunii de viol, iar alte două femei au fost şi ele reţinute pentru favorizarea făptuitorului, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, remis joi.
”Ieri, 31 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au reținut un bărbat de 31 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de viol și două femei de 41 și 50 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de favorizarea făptuitorului. Astăzi, 01 februarie, cei în cauză vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari pentru dispunerea unor măsuri preventive”, se arată în comunicatul IPJ Dâmboviţa.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în ziua de 13 iulie 2017, prin exercitarea unor acte de violență, bărbatul ar fi obligat o tânără de 16 ani să întrețină raporturi sexuale cu el. De asemenea, cele două femei ar fi influențat victima în vederea favorizării bănuitului.
Conform unor surse judiciare, sesizarea a fost făcută la Poliţie după momentul comiterii infracţiunii din iulie anul trecut, însă din cauză că victima a fost influenţată de cele două femei reţinute acum pentru favorizarea făptuitorului au fost necesare activităţi suplimentare pentru probarea infracţiunii.