Preşedinte PNL Dâmboviţa: Subscriu la ce spune Cataramă, acest curent de nemulţumiţi, frustraţi e şi în organizaţia judeţeană
Subscriu la ce spune Viorel Cataramă, simt şi în judeţul Dâmboviţa acest curent de nemulţumiţi, de frustraţi care nu înţeleg că în partid a avut loc un proces democratic de alegeri, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Dâmboviţa, Mariua Caraveţeanu.
”Cuvântul ticălos cred că este prea mult şi prea dur, dar subscriu la ceea ce spune Cataramă. Simt şi în judeţul Dâmboviţa acest curent de nemulţumiţi, de frustraţi care nu înţeleg că a avut loc un proces democratic, fie el şi în interiorul partidului, că există o conducere la nivel judeţean, naţional, care trebuie respectată până la viitoarele alegeri. Până atunci te antrenezi, citeşti cărţi, te duci la şcoală, mai înveţi gramatică, matematică, geografie, ce ai nevoie, te prezinţi în faţa electoratului PNL, îţi prezinţi programul şi lumea te votează”, a precizat liderul PNL Dâmboviţa, Marius Caraveţeanu.
Întrebat cine îi vrea funcţia de preşedinte al organizaţiei de partid, Caraveţeanu a spus ”toţi cei care au candidat împotriva mea la precedentele alegeri”.
La alegerile interne din PNL Dâmboviţa, Marius Caraveţeanu i-a avut contracandidaţi pe senatorul Iancu Caracota, Sorin Davidescu şi Ciprian Preduţ.
Recent, prim-vicepreşedintele PNL Viorel Cataramă a declarat că în PNL există o ”grupare ticăloasă”. Mai mult, Cataramă consideră că această grupare dorește preluarea conducerii partidului.